Ce sunt implanturile mamare (silicoanele)?
Implanturile mamare (silicoanele) sunt dispozitive medicale utilizate în chirurgia plastică pentru a mări volumul și a îmbunătăți forma sânilor. Deși se utilizează cu precădere în scopuri estetice, implanturile mamare pot fi folosite, de asemenea, pentru reconstrucția sânilor, după o mastectomie. Implanturile sunt disponibile în diferite dimensiuni și forme, astfel că pot răspunde nevoilor individuale și preferințelor estetice ale oricărei paciente.
Beneficiile implanturilor mamare
Implanturile mamare pot aduce o îmbunătățire semnificativă a formei și volumului sânilor, fiind o opțiune dacă vă doriți să măriți sânii sau să corectați simetria sânilor. În cazul unor sâni hipotrofici sau cu hipoplazie mamară, implanturile pot corecta deficiențele de volum și pot îmbunătăți conturul sânilor. Totodată, pentru femeile supuse unei mastectomii, implanturile pot avea un impact pozitiv asupra stimei de sine și a calității vieții.
Candidata ideală pentru intervenția de augmentare mamară
Candidata ideală pentru intervenția de augmentare mamară este o persoană care prezintă anumite condiții fiziologice sau psihologice care pot fi ameliorate prin intermediul procedurii. Deși sânii hipotrofici sau asimetrici nu reprezintă o problemă medicală propriu-zisă și nu prezintă riscuri pentru sănătate, augmentarea mamară poate fi recomandată în astfel de cazuri, deoarece ambele situații pot genera sentimente de frustrare sau disconfort.
Candidata ideală pentru augmentarea mamară ar trebui să prezinte o stare de sănătate bună, de preferat să nu fie fumătoare și să aibă așteptări realiste privind rezultatele intervenției. De asemenea, ar trebui să fie stabilă emoțional, capabilă să înțeleagă riscurile și beneficiile procedurii și să urmeze recomandările postoperatorii ale medicului.
Pret Implant Mamar – Cat costa silicoanele?
În general, implanturile mamare variază ca preț în funcție de calitatea și producătorul acestora, precum și de specificațiile lor tehnice și materialele utilizate în fabricație. Costurile silicoanelor includ nu doar prețul propriu-zis al implantului, ci și alte elemente asociate intervenției chirurgicale. În consecință, pentru a cunoaște prețul unui implant mamar în clinică, se impune efectuarea unei evaluări a situației particulare, așadar o vizită la un chirurg plastician.
Procedura | Costul |
Consultația | 200 RON |
Augmentarea mamară – cu implant rotund | de la 3000 euro |
Augmentarea mamară – cu implant anatomic | de la 3200 euro |
Tipuri de implanturi mamare
După caracteristicile estetice și anatomice, există două tipuri principale de implanturi mamare utilizate în augmentarea sânilor: implanturile rotunde și implanturile anatomice.
● Implanturile rotunde
Implanturile rotunde au o formă simetrică, cu o suprafață netedă sau texturată, fiind concepute să ofere un aspect plin și rotund sânilor. Implantul rotund poate fi poziționat fie sub mușchiul pectoral, fie sub glanda mamara, în funcție de anatomia și preferințele pacientei. Implanturile rotunde sunt adesea alese pentru a crea o proeminență mai pronunțată în partea superioară a sânilor și pentru a oferi un contur uniform.
● Implanturile anatomice
Implanturile anatomice (sau implanturile în formă de lacrimă) au o formă mai naturală, imitând conturul natural al sânilor. Un implant mamar anatomic este mai plin în partea inferioară și mai subțire în partea superioară, motiv pentru care seamănă mai bine cu anatomia sânilor. Fabricate cu o suprafață texturată (pentru a minimiza mișcarea și rotirea lor în interiorul sânului), implanturile anatomice oferă în general rezultate mai naturale.
Etapele operației de mărire a sânilor cu implanturi mamare:
Mărirea sânilor cu implanturi mamare implică mai multe etape și decizii chirurgicale importante, care influențează rezultatul final al procedurii. Operația începe cu pregătirea pacientei și marcarea zonei unde vor fi plasate implanturile. Ulterior, după efectuarea anesteziei, se va proceda la efectuarea procedurii propriu-zise.
> Durata operației
Durata operației poate varia în funcție de complexitatea cazului și de tehnica chirurgicală utilizată. În general, însă, în majoritatea cazurilor procedura se desfășoară în aproximativ 1-3 ore. În rare cazuri, dacă apar complicații intraoperatorii, durata operației se poate prelungi.
> Anestezia
Anestezia, necesară pentru a nu exista dureri pe perioada procedurii, este administrată de către un medic anestezist, în prima etapă procedurală. Tipul anesteziei pentru care se optează este ales în funcție de starea de sănătate a pacientei, complexitatea intervenției și preferințele exprimate în prealabil în cadrul consultului preoperator. În majoritatea cazurilor se recurge la anestezia generală, doar în cazuri limitate fiind utilizată anestezia locală cu sedare profundă.
Tipuri de incizie / poziționare a implanturilor mamare
Există mai multe tipuri de incizii și poziționări pentru implanturile mamare, iar tipul inciziei este ales, de asemenea, în funcție de indicațiile medicului și de preferințele pacientei.
◊ Incizia inframamară
Incizia inframamară este o tehnică chirurgicală utilizată frecvent în augmentarea mamară, ce constă în efectuarea unei tăieturi sub sân, în punctul unde sânul întâlnește peretele toracic. Incizia inframamară permite un control mai bun al sângerării în timpul operației și oferă o vizibilitate și precizie sporite pentru plasarea implantului. În plus, cicatricea este discret ascunsă sub sân, astfel că se asigură o estetică mai plăcută.
◊ Incizia periareolară
Incizia periareolară, uneori preferată pentru a ascunde cicatricea, este făcută în jurul marginii inferioare a areolei. Incizia periareolară oferă o vindecare eficientă a cicatricilor și poate fi discret ascunsă în tranziția naturală dintre pielea areolară și pielea înconjurătoare.
◊ Incizia transaxilară
Incizia transaxilară implică o tăietură mică în pliul natural al axilei, ceea ce permite inserarea implantului fără afectarea țesutului mamar. Femeile care optează pentru mărirea sânilor printr-o augmentare efectuată cu incizie transaxilară au un risc mai redus de afectare a glandelor mamare și a canalelor prin care circulă laptele matern, astfel că vor putea să alăpteze fără probleme în viitor.
Cum să vă pregătiți pentru operația de mărire a sânilor?
- Consultul preanestezic este obligatoriu, chiar dacă nu vă știți cu nicio problemă de sănătate. La consultul inițial vi se oferă o listă de analize de sânge, pe care trebuie să o prezentați medicului cu cel puțin 24 de ore înainte de operație.
- Este necesară investigarea amănunțită a sânului; trebuie să faceți o mamografie/ecografie mamară prin care să vi se indice scorul BI-RADS (Breast Imaging Reporting and Database System), și în funcție de rezultat se decide dacă intervenția estetică este sau nu prioritară în acel moment.
- În dimineața operației sau în seara dinaintea acesteia, faceți duș cu un săpun antibacterian și nu aplicați niciun fel de cremă/ulei sau orice alt produs cosmetic pe piele.
- Anumite medicamente (antiinflamatoarele, anticoagulantele, antiagregantele) pot crește riscul de sângerare, astfel că oprirea lor se va face după un consult cu medicul care v-a prescris aceste medicamente pe termen lung. Dacă aveți de luat un tratament cronic, nu trebuie să îl întrerupeți. Luați medicamentele după cum vi se indică la consultul preanestezic, cu mici cantități de apă.
- Nu trebuie să consumați nimic cu 6-8 ore înainte de operație (alimente lichide sau solide).
- După intervenția chirurgicală, timp de 24 de ore este necesar să aveți ajutorul cuiva apropiat care să vă și supravegheze și să vă transporte de la spital acasă.
- Dacă fumați, ar fi indicat să vă opriți cu minim 2-4 săptămâni înainte. Fumatul interferează cu procesul de vindecare și modelarea a cicatricei.
Mărimi de implanturi mamare
Dimensiunile implanturilor mamare, măsurate în centimetri cubi (cc), pot varia de la aproximativ 100 cc până la 800 cc sau mai mult. Dimensiunea adecvată fiecărui caz depinde de anatomia naturală a sânului, lățimea toracelui, elasticitatea pielii și preferințele estetice ale pacientei.
Care sunt riscurile implantului mamar?
În majoritatea cazurilor, procedura de augmentare mamară se desfășoară fără probleme, revenirea acasă fiind posibilă imediat după ce anestezicul este eliminat de organism. Cu toate acestea, procedura în sine are o serie de riscuri. Pe lângă riscurile comune unei proceduri chirurgicale (riscul de infecțiile, formarea de cicatrici excesive sau inestetice și posibilele complicații legate de anestezie), există o serie de riscuri specifice procedurii.
Ruptura implantului, contractura capsulară (întărirea țesutului cicatricial din jurul implantului), deplasarea sau rotația implantului și reacțiile alergice la materialele implantului reprezintă riscuri potențiale specifice procedurii, în general rare.
Complicații ale implantului mamar
Complicațiile asociate procedurii de augmentare mamară pot varia de la minore la severe. Printre complicațiile comune se numără contractura capsulară (țesutul cicatricial din jurul implantului se strânge, provocând durere și deformare), asimetriile, infecțiile, hematomul, seromul, rupturile implantului și schimbările în sensibilitatea sânilor.
Ce garanții are pacienta că intervenția de mărire de sâni va fi un succes?
Succesul unei augmentări mamare depinde nu doar de competența chirurgului sau de calitatea implanturilor folosite, ci și de modul în care pacienta se comportă după procedură. Nerespectarea instrucțiunilor pre și postoperatorii primite de la medic poate afecta în mod direct probabilitatea de succes a procedurii. Deși nu există garanții absolute, efectuarea de către un chirurg experimentat a procedurii sporește considerabil șansele de a obține rezultatele dorite.
Revizuirea implanturilor de san
Revizuirea implanturilor de sân, ce presupune înlocuirea sau îndepărtarea implanturilor existente, poate fi necesară din diverse motive. Schimbările dorințelor estetice ale pacientei sau anumite complicații pot face necesară o revizuire a implanturilor de sân.
Recuperarea si vindecarea dupa implanturi mamare
Recuperarea după o intervenție de augmentare mamară se desfășoară diferit și durează diferit de la o pacientă la alta. În primele zile postoperatorii, puteți experimenta disconfort, umflături și echimoze. Este recomandat să evitați efortul fizic și să purtați bustiera medicală compresivă, pentru a susține sânii și a facilita vindecarea.
Majoritatea pacientelor pot reveni la activitățile zilnice obișnuite în decurs de 1-2 săptămâni, dar exercițiile fizice intense și ridicarea greutăților ar trebui evitate timp de cel puțin 4-6 săptămâni. Monitorizarea postoperatorie regulată este esențială pentru a asigura o vindecare corespunzătoare.
Bustiera specială pentru implantul mamar
Bustiera medicală pentru operația de augmentare mamară este un element important în recuperarea postoperatorie. Bustierele speciale purtate după o augmentare mamară ajută la reducerea umflăturilor și la menținerea implanturilor într-o poziție adecvată pe perioada vindecării. Bustiera trebuie purtată conform indicațiilor chirurgului, de obicei timp de câteva săptămâni postoperator.
”Durata de viata” a implantului (cand trebuie schimbat?)
Implanturile mamare nu sunt dispozitive cu durată de viață nelimitată. Deși multe dintre implanturile moderne sunt concepute pentru a dura între 10 și 20 de ani, necesitatea înlocuirii lor este influențată de diverși factori. Ruptura implantului sau contractura capsulară constituie motive frecvente pentru care poate fi necesară înlocuirea unui implant mamar.
Mituri și realități despre operația de mărire a sânilor
Există numeroase mituri legate de operația de mărire a sânilor, care pot influența deciziile pacientelor. Majoritatea miturilor sunt determinate de modul eronat de prezentare a informațiilor medicale în mediile online și de înțelegerea eronată a pacienților. Miturile existente pot crea așteptări nerealiste și temeri nefondate, ceea ce subliniază importanța consultării cu un chirurg plastician certificat pentru a obține informații corecte, bazate pe dovezi.
Cu cat sanii vor fi mai mari, cu atat mai bine
Mitul conform căruia sânii mai mari sunt întotdeauna mai buni provine adesea din standardele estetice promovate de mass-media. Totuși, alegerea dimensiunii implantului trebuie să fie bazată pe proporțiile corpului, structura anatomică și preferințele individuale. La anumite paciente, implanturile prea mari pot duce la complicații, nefiind recomandate de către medic.
Alegerea aceluiași chirurg și a acelui implant ca al unei alte persoane asigura aceleași rezultate
Alegerea aceluiași chirurg și a aceluiași tip de implant ca al unei alte persoane nu garantează obținerea acelorași rezultate. Fiecare pacientă are un corp unic, cu caracteristici anatomice distincte. Deoarece forma și dimensiunea sânilor, structura toracelui, elasticitatea pielii și proporțiile generale ale corpului variază semnificativ, rezultatul final al intervenției de augmentare mamară este diferit întotdeauna. Așadar, contrar mitului, un implant care arată bine și oferă rezultate satisfăcătoare pentru o persoană poate să nu fie potrivit pentru altcineva cu o structură corporală diferită.
Mărirea sanilor este o operație simplă, pe care orice chirurg estetician o poate realiza
Mulți oameni pot percepe augmentarea mamară ca fiind o procedură simplă, datorită popularizării în media și a prezumției că tehnologia medicală modernă a făcut intervențiile chirurgicale cosmetice mai accesibile și mai ușor de realizat. Deși tehnologiile avansate au îmbunătățit rezultatele și au redus riscurile asociate augmentării mamare, procedura în sine nu poate fi considerată una simplă. În realitate, augmentarea mamară este o procedură complexă, care necesită nu doar abilități chirurgicale, dar și o evaluare detaliată preoperatorie și gestionare postoperatorie adecvată.
Operația de implanturi de silicon versus injectarea cu grăsime: avantaje/dezavantaje
Augmentarea mamară cu implanturi mamare și injectarea cu grăsime (augmentarea cu grăsime proprie) sunt două opțiuni diferite pentru mărirea sânilor, fiecare cu avantaje și dezavantaje specifice. Implanturile de silicon oferă o creștere semnificativă și predictibilă a volumului sânilor, în funcție de necesitățile și preferințele pacientei. Implanturile de silicon necesită o intervenție chirurgicală și implicit o perioadă de recuperare postoperatorie.
În schimb, într-o augmentare mamară cu grăsime proprie, medicul utilizează propriile rezerve de grăsime ale pacientei pentru a mări sânii. Deși reprezintă o opțiune mai puțin invazivă, injectarea cu grăsime produce rezultate mai puțin predictibile în ceea ce privește rezistența volumetrică pe termen lung, deoarece o parte din grăsime poate fi reabsorbită de către organism. În plus, este necesară o cantitate suficientă de grăsime pentru a obține o creștere semnificativă a sânilor, astfel că multiple sesiuni de tratament pot fi necesare pentru a atinge rezultatele dorite.
Întrebări frecvente despre implanturile mamare:
Cand poate fi reluată activitatea sexuală?
Timpul necesar de la efectuarea intervenției chirurgicale și până la reluarea activităților sexuale nu este întotdeauna același, deoarece depinde de perioada de recuperare individuală și de recomandările medicului. În general, însă, există o recomandare generală de a evita activitățile sexuale pentru aproximativ 7-14 zile. De asemenea, în primele 4-6 săptămâni, se va evita solicitarea sânilor în timpul activităților sexuale.
Operația de augmentare mamară are ca efect ridicarea sanilor?
Augmentarea sau mărirea sânilor cu silicoane are ca scop principal mărirea volumului și îmbunătățirea formei sânilor, însă nu și ridicarea lor. În unele cazuri, chirurgul poate ajusta poziționarea implantului pentru a îmbunătăți ușor forma sânilor sau pentru a corecta o ușoară cădere. Cu toate acestea, dacă sânii sunt într-o poziție foarte coborâtă, poate fi necesară o mastopexie, o procedură separată, în care se îndepărtează excesul de piele și se rearanjează țesuturile mamare pentru a ridica și a redefini forma sânilor.
Pot alăpta după operația de mărire a sânilor?
În majoritatea cazurilor, femeile care au suferit o operație de mărire a sânilor pot alăpta fără probleme. Totuși, factori precum poziționarea implantului sau tehnica chirurgicală ar putea influența capacitatea de alăptare. În cazul în care implantul este plasat sub mușchiul pectoral, riscul de afectare a producției de lapte și de alăptare este minim. În schimb, implanturile plasate sub glanda mamara pot afecta conductele de lapte și pot reduce capacitatea de alăptare.
Există o alternativă la operația de mărire a sânilor?
În prezent, nu există o alternativă satisfăcătoare la augmentarea mamară cu implanturi pentru femeile care doresc o îmbunătățire durabilă în dimensiunea sau forma sânilor. Lipofilling, o procedură în timpul căreia grăsimea proprie (extrasă prin liposucție, în general din abdomen sau coapse) este injectată în sâni pentru a-i mări, a fost sugerată de către anumiți specialiști ca o alternativă viabilă la augmentarea mamară. Deși un lipofilling sau o augmentare mamară cu grăsime proprie ar putea să determine creșteri ale sânilor, ele sunt unele minore, în condițiile în care costurile suportate de către pacient ajung să fie semnificativ mai ridicate.
Cand se pot relua activitățile sportive?
Reluarea activităților sportive după o intervenție de augmentare mamară depinde de tipul și intensitatea activităților, precum și de ritmul de recuperare. În general, ghidurile recomandă:
– limitarea la activități ușoare, cum ar fi mersul pe jos, în primele 2 săptămâni post-operator;
– reluarea activităților cu impact redus care nu solicită excesiv zona pieptului, după 4-6 săptămâni de la operație;
– reluarea majorității activităților sportive, inclusiv exercițiile cardiovasculare, antrenamentele de forță și sporturile de contact ușoare, după 6-8 săptămâni;
– reluarea tuturor activităților fizice, fără restricții, după 3 luni de la augmentare.
Cand este mai bine să efectuăm operația cu implanturi de silicon: înainte sau după naștere?
Augmentarea cu implant mamar poate fi efectuată atât înainte, cât și după naștere. Există, însă, o serie de avantaje și dezavantaje în ambele cazuri. În general, medicii plasticieni recomandă augmentarea mamară după sarcină, deoarece, pe perioada sarcinii, există riscul ca sânii să sufere modificări. În plus, după sarcină, corpul are timp să se recupereze complet, iar riscurile asociate intervenției pot fi mai mici.