3

Lifting Facial: Ce este, cât costă, care sunt avantajele

Liftingul facial reprezintă un procedeu estetic menit să restaureze fermitatea și conturul feței, scopul său principal fiind reducerea efectelor îmbătrânirii asupra pielii. Liftingul facial poate fi realizat prin tehnici chirurgicale tradiționale sau prin tehnici mai noi, fiecare metodă cu propriile caracteristici, avantaje și dezavantaje specifice. Majoritatea pacienților care beneficiază de un lifting facial chirurgical se bucură de un grad ridicat de satisfacție, rezultatele obținute fiind păstrate pentru o perioadă îndelungată de timp.

Ce este liftingul facial? 

Liftingul facial este un termen general care se referă la tehnicile destinate să corecteze și să întinerească aspectul feței. 

Cui se adresează liftingul facial? 

În mod obișnuit, liftingul facial se adresează adulților care, din motive estetice, își doresc să corecteze deficiențele cutanate legate de înaintarea în vârstă. În general, liftingul facial este deosebit de popular printre persoanele cu vârste de peste 40 de ani, la care semnele îmbătrânirii devin mai pronunțate. Totuși, tehnicile nechirurgicale și cele cu fire pot fi adaptate și pentru persoane mai tinere, care doresc să prevină apariția semnelor de îmbătrânire sau să abordeze probleme ușor vizibile în stadii incipiente.

Tipuri de lifting facial

Liftingul facial cuprinde mai multe tehnici, fiecare cu caracteristici distincte, adaptate pentru a răspunde diferitelor nevoi estetice și de îmbătrânire ale pielii. Tehnicile pot fi clasificate în două mari categorii: liftingul facial chirurgical și liftingul facial nechirurgical.

Liftingul facial chirurgical

Liftingul facial chirurgical este metoda tradițională, care implică incizii și manipulări mai invazive, pentru a obține rezultate durabile. Liftingul chirurgical se axează pe întinderea și fixarea țesuturilor subcutanate pentru a reduce lăsarea pielii și a îmbunătăți conturul facial. Liftingul facial chirurgical poate include proceduri precum liftingul total al feței, care vizează întreaga zonă a feței și a gâtului, sau liftingul mediu al feței, care se concentrează pe zona obrajilor și a pomeților.

Liftingul facial nechirurgical

În contrast, liftingul facial nechirurgical este mai puțin invaziv și utilizează metode care nu necesită incizii. Printre cele mai populare tehnici nechirurgicale se numără liftingul cu fire, care implică introducerea de fire subcutanate care stimulează producția de colagen și ajută la ridicarea și întinderea pielii. Firele utilizate pot fi resorbabile, adică se descompun în mod natural în organism, sau ne-resorbabile, care necesită îndepărtarea ulterioară. Acest tip de lifting nu este utilizat in practica noastra din cauza rezultatelor de scurta durată, greu previzibile și a costurilor foarte mari date de materialele folosite. 

Alte tehnici nechirurgicale includ tratamentele cu radiofrecvență, care utilizează energia electromagnetică pentru a încălzi straturile profunde ale pielii și a stimula producția de colagen, și tehnicile cu ultrasunete, care folosesc energia acustică pentru a revitaliza țesuturile.

Ce presupune procedura de lifting facial 

Procedura chirurgicală de lifting facial începe cu realizarea unor incizii în zone strategice ale feței, de obicei în regiuni discrete, pentru a minimiza vizibilitatea cicatricilor. Prin intermediul inciziilor, se accesează structurile subcutanate, inclusiv țesuturile de suport și mușchii faciali. Chirurgul procedează la ridicarea și rearanjarea acestor țesuturi pentru a corecta lăsarea pielii și a restabili conturul facial dorit. Adesea, excizia excesului de piele este necesară pentru a obține un aspect neted și uniform.

Procedura se finalizează prin suturarea inciziilor și aplicarea unor bandaje de suport, pentru a stabiliza țesuturile în noua lor poziție. Liftingul facial chirurgical este asociat cu o perioadă de recuperare mai lungă și cu posibile riscuri și complicații, dar oferă rezultate semnificative și de lungă durată.

Cât costă liftingul facial – Preț 

Costul unui lifting facial variază semnificativ în funcție de metoda aleasă, complexitatea intervenției și locul unde este efectuată. Prețul poate varia, de asemenea, în funcție de experiența specialistului și de facilitățile clinice.

Tipul procedurii

Cost estimativ

Lifting facial – cu anestezie generală

de la 4200 euro

Lifting cervico-facial – cu anestezie generală

de la 4900 euro

Pregătirea dinaintea procedurii de lifting facial 

Înainte de intervenție, se impune efectuarea unui control de specialitate la un medic chirurg plastician, pentru evaluarea amănunțită a stării generale de sănătate a pacientului, în vederea identificării riscurilor potențiale și pentru adaptarea planului de tratament în funcție de nevoile individuale ale pacientului.

Anterior procedurii, pacientul este sfătuit să evite consumului de alcool și fumatul, cât și să evite administrarea anumitor medicamente, cum ar fi anticoagulantele sau suplimentele pe bază de plante, care pot afecta coagularea sângelui. Pentru liftingul facial chirurgical, se efectuează preoperator o serie de teste de laborator, inclusiv analize de sânge, pentru a evalua starea generală de sănătate și funcția sistemului de coagulare. De asemenea, pacientul poate primi instrucțiuni privind pregătirea pielii.

Avantajele liftingului facial 

Liftingul facial are un impact considerabil asupra aspectului și funcționalității pielii. În primul rând, procedura contribuie semnificativ la reducerea semnelor vizibile ale îmbătrânirii, precum ridurile adânci sau pierderea volumului facial. Prin redistribuirea și întinderea țesuturilor subcutanate, liftingul facial restaurează conturul facial, conferind un aspect mai tineresc și mai ferm.

Liftingul facial poate, de asemenea, să îmbunătățească armonia și proporțiile faciale. Procedura permite corectarea asimetriilor și accentuarea trăsăturilor faciale dorite, rezultatul fiind un aspect general mai echilibrat.

Riscuri și contraindicații ale liftingului facial 

Liftingul facial, fie că este chirurgical sau nechirurgical, implică diverse riscuri și contraindicații. Printre riscurile asociate cu liftingul facial chirurgical se numără:

– infecțiile (care pot să apară în urma inciziilor și care necesită tratament cu antibiotice);

– hemoragia și acumularea de sânge sub piele (poate fi necesară intervenția chirurgicală pentru a drena sângele acumulat);

– reacții adverse la anestezie, fie că este vorba despre anestezie generală sau locală (pot varia de la reacții ușoare până la complicații severe);

– necroza tisulară (se referă la moartea țesuturilor din zona operată, cauzată de o circulație sanguină deficitară).

Contraindicațiile pentru liftingul facial chirurgical sunt diverse și includ afecțiuni medicale preexistente care pot compromite procesul de vindecare sau pot crește riscul de complicații. Printre afecțiunile care fac contraindicat un lifting facial chirurgical se numără:

– tulburările de coagulare (pot duce la hemoragii excesive);

– diabetul necontrolat (poate afecta procesul de vindecare);

– infecțiile active;

– afecțiunile autoimune (pot influența negativ procesul de recuperare);

– afecțiunile cutanate severe, cum ar fi eczema extensivă sau psoriazisul activ;

– paralizia facială sau neuropatiile.

Recuperarea de după liftingul facial 

După efectuarea intervenției, fie ea chirurgicală sau nechirurgicală, organismul începe procesul de vindecare, care poate varia semnificativ în funcție de natura și amploarea procedurii. În cazul unui lifting facial chirurgical, imediat după intervenție, pacientul poate experimenta umflături și vânătăi în zona tratată, precum și un anumit grad de disconfort, efecte secundare normale, apărute în urma manipulării țesuturilor cutanate și subcutanate.

Pe parcursul primei săptămâni, pentru a minimiza riscul de acumulare de lichide asupra zonei tratate, pacientul trebuie să evite activitățile fizice intense și să mențină capul ridicat. Timpul de recuperare complet poate dura între două și patru săptămâni, în funcție de tipul intervenției și de răspunsul individual al organismului la procedură.

Pentru procedurile nechirurgicale, perioada de recuperare este semnificativ mai scurtă. Indiferent de tipul de lifting facial, succesul procesului de recuperare depinde în mare măsură de respectarea indicațiilor medicale și de menținerea unei bune stări de sănătate generală.

Întrebări frecvente privind liftingul facial 

Cum știu că voi avea rezultate naturale după liftingul facial?

Utilizarea tehnicilor avansate și adaptarea procedurii la nevoile specifice ale fiecărui pacient, în funcție de factori precum forma, elasticitatea pielii și distribuția grăsimii, contribuie semnificativ la obținerea unui aspect natural. De asemenea, menținerea unui dialog deschis cu specialistul despre posibilele rezultate și efecte secundare poate ajuta la asigurarea unui rezultat final care să pară cât mai natural și să se integreze armonios cu trăsăturile faciale.

De obicei, liftingul facial este recomandat persoanelor care prezintă semne vizibile de îmbătrânire, cum ar fi riduri adânci și o piele lăsată, care pot, în perioada imediat următoare intervenției, să aloce un timp pentru recuperare, așadar să își modifice într-o oarecare măsură stilul de viață. Liftingul facial chirurgical implică o perioadă mai lungă de recuperare, astfel că este recomandat ca intervenția să fie planificată într-o perioadă în care pacientul poate evita activitățile intense și se poate concentra pe recuperare.

Durata totală a unui lifting facial chirurgical este de obicei de 2-4 ore, în funcție de complexitatea cazului și de tehnica utilizată. În mod similar, majoritatea tehnicilor de lifting nechirurgical durează de obicei între 30 și 90 de minute.

Liftingul facial și botoxul sunt două proceduri distincte utilizate în medicina estetică, cu scopuri diferite și care presupun tehnici de execuție diferite. Liftingul facial implică manipularea țesuturilor subcutanate, care sunt ridicate și întinse, pentru a îmbunătății fermitatea și conturul feței. În contrast, botoxul (toxina botulinică) este o soluție injectabilă care blochează temporar semnalele nervoase către mușchii faciali, reducând astfel activitatea musculară și, implicit, apariția ridurilor dinamice, cum ar fi cele de pe frunte și laturile ochilor.