Hiperhidroza este o problemă frecventă, care afectează aproximativ 2-3% din populația generală, caracterizată printr-o producție excesivă și incontrolabilă de sudoare, care depășește necesitățile fiziologice de termoreglare. Hiperhidroza poate afecta zone specifice ale corpului (hiperhidroză focală) sau poate implica suprafața întregului corp (hiperhidroză generalizată). Transpirația în exces poate cauza disconfort semnificativ, dificultăți emoționale și psihologice, precum și complicații dermatologice, cum ar fi iritații și infecții ale pielii.
Ce este transpiratia excesiva sau hiperhidroza?
Transpirația excesivă, cunoscută în termeni medicali sub denumirea de hiperhidroză, este o afecțiune caracterizată prin secreția excesivă de sudoare de către glandele sudoripare. Fiziopatologia hiperhidrozei implică o activitate exagerată a sistemului nervos simpatic, care reglează funcția glandelor sudoripare ecrine. Glandele sudoripare ecrine sunt distribuite pe tot corpul și sunt responsabile de reglarea temperaturii corporale prin evaporarea transpirației. În cazul hiperhidrozei, glandele ecrine sunt stimulate în exces, chiar și în absența unor factori declanșatori evidenți, precum căldura sau exercițiile fizice.
Cauzele transpiratiei excesive
Hiperhidroza este de obicei idiopatică, fără o cauză medicală identificabilă, și apare frecvent în copilărie sau adolescență. Studii recente sugerează posibilitatea existenței unui risc mai mare de transpirație excesivă în rândul persoanelor care au în familie membri cu hiperhidroză. Pe lângă factorul genetic, hiperhidroza se poate asocia cu anumite condiții medicale, precum tulburările endocrine (de exemplu, hipertiroidism), infecțiile, bolile oncologice sau cu administrarea anumitor medicamente.
Afectiuni endocrine
Hiperhidroza poate fi asociată cu disfuncții ale glandelor endocrine. Hipertiroidismul, de exemplu, o patologie caracterizată printr-o producție excesivă de hormoni tiroidieni, poate determina creșterea metabolismului bazal și, implicit, a producției de căldură, ceea ce conduce la transpirație excesivă. O altă afecțiune endocrină, feocromocitomul, caracterizată printr-o secreție excesivă de catecolamine, poate duce, de asemenea, la hiperhidroză. Feocromocitomul este o tumoare, de obicei benignă, a glandelor suprarenale, clasificat ca o afecțiune endocrină din cauza originii sale și a efectelor hormonale pe care le provoacă.
Boli infectioase
Infecțiile, fie ele cronice sau acute, pot declanșa hiperhidroza ca răspuns al organismului la agenții patogeni. Tuberculoza, HIV-ul și bruceloza sunt exemple de infecții cronice asociate cu transpirația excesivă, în special nocturnă. Afecțiuni semnificativ mai frecvente, precum gripa sau răceala comună, determină, de asemenea, apariția transpirației excesive, ca rezultat al răspunsului imun al corpului și al eliberării de citokine inflamatorii.
Febra
Febra, un răspuns fiziologic la infecții sau inflamații, poate cauza transpirație excesivă. Mecanismele termoreglatorii ale corpului încearcă să reducă temperatura internă crescută prin evaporarea sudorii. Transpirația excesivă în timpul unei viroze sau a unei alte afecțiuni asociate cu febră este un fenomen complet normal, fiind o reacție de răcire, activată de hipotalamus, centrul de control al temperaturii corpului.
Afectiuni neurologice
Condiții precum neuropatia autonomă diabetică, boala Parkinson sau sindromul Guillain-Barré, care afectează sistemul nervos autonom, responsabil pentru reglarea glandelor sudoripare, pot altera semnalele nervoase transmite către glandele sudoripare și pot duce la dereglarea producției de sudoare sau la apariția unei transpirații abundente.
Boli oncologice
Anumite tipuri de cancere, în special limfoamele (de exemplu, limfomul Hodgkin), pot determina transpirație nocturnă excesivă, ca rezultatul direct al eliberării de substanțe pirogene și citokine care modifică termoreglarea.
Anumite tratamente medicamentoase
Medicamentele care stimulează sistemul nervos simpatic, antidepresivele (în special inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei), antipsihoticele, opioidele și unele antipiretice pot provoca hiperhidroză ca efect secundar. Medicamentele menționate, dar și alte medicamente, pot interfera cu reglarea normală a temperaturii și implicit a secreției sudoripare.
Menopauza
Menopauza este asociată cu scăderea nivelurilor de estrogen și progesteron, ce poate afecta centrii de termoreglare din hipotalamus. Bufeurile (senzații intense de căldură care apar brusc) și transpirațiile nocturne sunt simptome comune ale menopauzei, cauzate de instabilitatea termoreglării.
Sarcina
Modificările hormonale din timpul sarcinii, în special creșterea nivelurilor de progesteron, pot afecta glandele sudoripare și termoreglarea. De asemenea, metabolismul crescut și fluxul sanguin amplificat contribuie la creșterea producției de căldură și transpirație.
Hipoglicemie diabetica
Hipoglicemia diabetică (scăderea bruscă a nivelului de glucoză în sânge la pacienții cu diabet zaharat) poate activa sistemul nervos simpatic, ceea ce duce la apariția unor simptome adrenergice, inclusiv a transpirației excesive. În cazul scăderilor bruște ale nivelului glicemiei, transpirația excesivă este un mecanism compensatoriu de răspuns la stresul metabolic.
Tulburari de anxietate
Anxietatea activează sistemul nervos simpatic, parte a sistemului nervos autonom, care controlează răspunsul de luptă sau fugă, un mecanism de supraviețuire al organismului în fața unui pericol perceput, real sau imaginar. Activarea sistemului nervos simpatic are multiple efecte asupra corpului, inclusiv stimularea glandelor sudoripare, în special a celor ecrine.
Tratament pentru transpiratia excesiva
Tratamentul hiperhidrozei poate include antiperspirante topice cu săruri de aluminiu, medicamente sistemice (de exemplu, anticolinergice), terapii de tipul iontoforezei, injectarea de toxină botulinică de tip A, și în cazuri severe, proceduri chirurgicale. Alegerea tratamentului depinde de severitatea și localizarea transpirației excesive, precum și de impactul transpirației excesive asupra calității vieții pacientului.
Injectii cu toxina botulinica
Injecțiile cu toxină botulinică de tip A (botox) sunt utilizate pentru a trata hiperhidroza focală, în special în zona axilară, palmară, plantară și facială. Toxina botulinică acționează prin blocarea temporară a eliberării acetilcolinei de la nivelul terminațiilor nervoase postganglionare simpatice, inhibând astfel activitatea glandelor sudoripare ecrine. Procedura este minim invazivă și efectele pot dura între 6 și 12 luni (necesită ulterior reinjectarea pentru menținerea rezultatelor).
Antiperspirante
Antiperspirantele cu săruri de aluminiu, cel mai frecvent cu clorură de aluminiu hexahidrat, sunt tratamente de primă linie pentru hiperhidroză. Sărurile de aluminiu formează un precipitat gelatinos care blochează temporar canaliculele glandelor sudoripare ecrine, pentru a reduce temporar secreția de sudoare. Eficacitatea lor variază în funcție de concentrație și de frecvența aplicării.
Crema cu prescriptie medicala
Cremele cu agenți anticolinergici (precum glicopirolat), eliberate doar cu prescripție medicală, pot fi folosite în tratamentul hiperhidrozei. Cremele funcționează prin blocarea receptorilor muscarinici ai acetilcolinei la nivelul glandelor sudoripare. Aplicarea topică este eficientă în special pentru hiperhidroza facială și alte zone cu piele delicată.
Iontoferoza
Iontoforeza este o terapie non-invazivă care utilizează curent electric de joasă intensitate pentru a reduce activitatea glandelor sudoripare. Procedura implică imersarea zonelor afectate (de obicei mâinile și picioarele) în apă prin care trece curentul electric. Tratamentul inițial poate necesita ședințe zilnice efectuate timp de câteva săptămâni, urmate de sesiuni de întreținere.
Medicamente care blocheaza transmiterea nervoasă
Medicamentele anticolinergice sistemice, precum glicopirolatul și oxibutinina, sunt utilizate pentru a trata hiperhidroza generalizată sau focală severă. Cu toate că sunt eficiente, efectele adverse sistemice, cum ar fi xerostomia (uscăciunea gurii), constipația, vederea încețoșată și retenția urinară, pot limita utilizarea lor pe termen lung.
Indepartarea glandelor sudoripare
Îndepărtarea sau excizia locală a glandelor sudoripare este o procedură chirurgicală folosită în special pentru hiperhidroza axilară, ce implică excizia sau chiuretarea glandelor sudoripare ecrine din zona afectată. Liposucția tumescentă, o tehnică mai puțin invazivă decât excizia glandelor sudoripare, deși nu este direct legată de tratarea hiperhidrozei, poate fi în unele cazuri folosită ca parte a unui tratament combinat pentru hiperhidroză axilară sau în alte zone ale corpului unde există exces de grăsime și transpirație excesivă.
Simpatectomie
Simpatectomia toracoscopică endoscopică este considerată o opțiune de tratament pentru cazurile severe de hiperhidroză palmară și axilară care nu au răspuns la tratamentele mai conservatoare. Simpatectomia toracoscopică endoscopică implică introducerea unui endoscop prin mici incizii în torace pentru a accesa și a tăia sau a clampa lanțul simpatic toracic, o porțiune a sistemului nervos simpatic care reglează producția glandelor sudoripare. Deși există dovezi științifice ale eficacității procedurii, simpatectomia se recomandă doar în cazuri rare, când toate celelalte opțiuni de tratament au fost epuizate.
Cum se poate preveni transpiratia excesiva?
Există o serie de măsuri relativ simple care pot fi luate pentru a reduce hiperhidroza, a căror eficiență diferă însă de la un individ la altul și care, în unele situații, pot avea o eficacitate redusă. În general, transpirația abundentă poate fi prevenită prin:
– utilizarea antiperspirantelor;
– evitarea factorilor declanșatori, precum a temperaturilor ridicate, a alimentelor condimentate și a stimulilor emoționali;
– menținerea unei igiene corporale adecvate;
– reducere stresului;
– menținerea unei greutăți sănătoase;
– practicarea regulată a exercițiilor fizice.
Tipuri de transpiratie excesiva
Transpirația în exces poate avea multiple cauze și se poate manifesta în moduri diferite. Astfel, pentru a obține un tratament adecvat, se impune clasificarea hiperhidrozei după cauză și suprafața pe care se întinde.
In functie de cauza
După cauzele sale, hiperhidroza poate fi:
– primară (caracterizată de secreția excesivă de sudoare, fără o cauză medicală identificabilă);
– secundară (apare pe fondul unor afecțiuni sau după anumite tratamente).
Hiperhidroza primară apare de obicei în copilărie sau adolescență și poate fi asociată cu o componentă genetică. Pe de altă parte, hiperhidroza secundară se asociază cu diverse afecțiuni medicale, precum și cu administrarea de medicamente.
In functie de intindere
După întindere, o transpirație abundentă poate fi:
– localizată (afectează anumite zone ale corpului, cum ar fi palmele, tălpile, axilele sau fața);
– generalizată (implică secreția excesivă de sudoare pe întreaga suprafață a corpului).
Transpiratia excesiva localizata
Transpirația excesivă localizată (hiperhidroza focală) afectează doar anumite regiuni ale corpului, precum axilele, palmele, tălpile și fața, care ajung să producă o cantitate anormal de mare de sudoare. Transpirația excesivă localizată nu este corelată cu temperatura ambientală sau activitatea fizică, fiind rezultatul hiperactivității glandelor sudoripare ecrine.
Transpiratie excesiva la subrat
Transpirația excesivă la subraț (hiperhidroza axilară) se caracterizează printr-o secreție anormal de mare de sudoare în regiunea axilelor. Hiperhidroza axilară poate conduce la disconfort semnificativ și la probleme sociale și emoționale, deoarece petele de transpirație sunt adesea vizibile pe îmbrăcăminte. Hiperhidroza axilară poate fi tratată prin metode variate, inclusiv cu antiperspirante puternice pe bază de clorură de aluminiu, injecții cu toxină botulinică și, în cazuri severe, intervenții chirurgicale.
Transpiratie excesiva la palme
Transpirația excesivă la nivelul palmelor (hiperhidroză palmară) implică o producție crescută de sudoare la nivelul mâinilor, ceea ce poate afecta funcțiile zilnice și interacțiunile sociale. Persoanele afectate pot întâmpina dificultăți în activități care necesită manipularea obiectelor sau în contactul fizic cu alte persoane. Tratamentul hiperhidrozei palmare include utilizarea de antiperspirante topice, iontoforeză și injecții cu toxină botulinică. În cazurile severe, la recomandarea medicului poate fi luată în considerare simpatectomia toracică endoscopică.
Transpiratie excesiva la picioare
Transpirația excesivă la nivelul membrelor inferioare (hiperhidroza plantară) se manifestă printr-o secreție abundentă de sudoare la nivelul tălpilor. Condiția poate cauza disconfort considerabil, miros neplăcut și infecții fungice recurente. Gestionarea hiperhidrozei plantare poate presupune utilizarea de antiperspirante, efectuarea băilor cu săruri de aluminiu, iontoforeză și intervenții chirurgicale (doar în cazurile severe).
Transpiratie excesiva la cap
Transpirația excesivă la cap (hiperhidroza craniofacială) se caracterizează printr-o producție excesivă de sudoare pe scalp, frunte și față. Hiperhidroza craniofacială poate fi deosebit de jenante în interacțiunile sociale și poate afecta negativ calitatea vieții. Tratamentul poate presupune utilizarea de antiperspirante topice și medicamente anticolinergice (pentru reducerea activității glandelor sudoripare) sau efectuarea de injecții cu toxină botulinică (pentru reducerea transpirației în zonele afectate).
Transpiratie excesiva in timpul noptii
Transpirațiile nocturne se caracterizează prin episoade recurente de transpirație severă în timpul somnului. În unele cazuri, transpirația excesivă în timpul nopții poate fi un simptom al unor condiții medicale specifice mai mult sau mai puțin severe, de la tulburări hormonale sau infecții până la diverse forme de cancer.
Factori care pot agrava transpiratia excesiva
Transpirația excesivă poate fi accentuată de mai mulți factori externi și interni, care contribuie la hiperactivitatea glandelor sudoripare. Factorii care pot agrava transpirația excesivă includ:
– temperaturile calde și umiditatea ridicată;
– situațiile stresante și anxietatea;
– activitatea fizică intensă;
– anumite mâncăruri și băuturi (precum cofeina, alcoolul și alimentele picante).
Posibile complicatii
Transpirația excesivă poate duce la o serie de complicații dermatologice și de altă natură, care afectează calitatea vieții pacientului. Transpirația continuă și frecventă poate provoca macerația pielii, ce duce la roșeață, mâncărime și disconfort. În zonele de frecare, transpirația poate cauza erupții cutanate și dermatită de contact.
În plus, mediul umed creat de transpirație este propice pentru proliferarea bacteriilor și fungilor, ceea ce poate duce la infecții cutanate recurente, cum ar fi piciorul de atlet (tinea pedis), foliculită și intertrigo.
Cum este diagnosticata hiperdroza?
Diagnosticul hiperhidrozei implică efectuarea unor investigații clinice și teste specifice. O anamneză completă se impune a se efectua anterior oricăror alte investigații, pentru a identifica cauzele potențiale ale hiperhidrozei și pentru a ghida diagnosticul. Anamneza este în general efectuată de un medic specializat în dermatologie, endocrinologie sau medicină internă și presupune o evaluare completă a istoricului medical și familial al pacientului, precum și o discuție detaliată despre simptomele transpirației excesive, frecvența acestora și factorii declanșatori.
În funcție de sugestiile medicului, ulterior se pot efectua:
– teste sanguine și alte analize de laborator (pentru a exclude anumite condiții medicale, cum ar fi hipertiroidismul, diabetul sau infecțiile);
– teste imagistice (dacă se suspectează o afecțiune neurologică);
– testul de hiperhidroză (utilizat pentru a localiza și a măsura severitatea transpirației).
Testul de hiperhidroză implică aplicarea unei soluții de iod pe piele, urmată de pudrarea cu amidon. Regiunile cu transpirație excesivă vor deveni albastru închis, ceea ce va permite evaluarea vizuală a zonei afectate și a gradului de hiperhidroză.
